Traseul Piatra Arsă - Vârful Omu
Trasee în Munții Bucegi
Date tehnice traseu:
Cu mașina până la Cabana Piatra Arsa
- Cabana Piatra Arsă - Babele - Sfinx - Baba Mare - Șaua Sugarilor - Șaua Cerbului - Vf. Omu - Vf. Bucura Dumbrava.
Marcaj banda galbenă:
Distanță : 17 km
Durată: 7 - 8 ore dus întors
Trasat cu albastru pe hartă
Traseu secundar : Piatra arsă - Muntele Furnica - Telegondola Carp
Distanță 4-5 km
Durată dus întors 2h - 2 și1/2
Marcaj banda galbenă: 
Trasat cu negru pe hartă
Date tehnice de pe taseu conform trakingului gps :
Povestea și pozele
Personaje:
Armand Tănase aka Țup – Bun organizator, simt de orientare excepțional, bun fotograf – bun de cărat echipament 😊
Întorși din Măcin și Sulina a căror povești le găsiți aici și aici ne-am hotărât să mergem în Bucegi, având în vedere că se anunța o ninsoare ușoară. Ne-am calculat pașii, cum că Bucegii ar fi mai accesibili.
Cum tradiția cabanelor de munte deschise tot timpul anului a încetat, am avut surpriza să vedem ca la data de 15 septembrie Cabana Omu era inchisă, Cabana Babele închisă și nu mai face cazări, iar la Cabana Malăiești nu erau locuri. De cabana Caraiman știam de ceva ani că nu mai face cazări decât în circuit închis fiind retrocedată și apoi vândută. În cele din urmă, am găsit locuri libere la Cabana Piatra Arsă, care de fapt e un complex național de pregătire sportivă, dar care cazează și turiști atunci când locurile permit.
Cazarea este decentă cu camere curate, dotate cu tot ce trebuie. Costul este 200 lei/ cameră dublă/ noapte, cu mic dejun inclus. Până la ea se ajunge cu mașina pe un drum județean superb din Sinaia din care o parte este vestitul Trans Bucegi, o porțiune de drum prin și pe platoul Bucegi.
Am pornit din Buzău cu ceva emoții cu un senzor aprins în bord, privind presiunea cauciucurilor, dar la Mizil le-am umflat și am rezolvat. Am oprit în Sinaia la o terasa pentru un prânz fugar și apoi am pornit pe drumul către Piatra Arsă cu un nou senzor aprins privind depășirea unor noxe. Am aflat în Bz că aveam egr-ul cu depuneri și nu funcționa la 100% dar că nu era nimic grav. Am urcat până la Piatra Arsă foarte ok, pe un drum superb, singura problemă fiind o exploatare masivă de lemn, care strica peisajul și camioanele pline cu lemne. Din ce știm noi, este rezervație naturală și exploatarea de lemn ar fi interzisă, dar probabil lemn nu prea mai e în alte părți decât în rezervațiile naturale. Pe drum atât la dus cât și la întors ne-au salutat niște vulpi, ce stăteau la cerșit mâncare pe marginea șoselei.
Ajunși la cabană, am observat ninsoarea care se depunea și vremea rece cu vânt. Ne-am cazat, am luat o masă în fugă și fiecare și-a făcut pentru un timp program separat: Armand a ieșit la o mică plimbare să exploreze imprejurimile, iar eu am lenevit în cabană la fereastră, delectându-mă cu o bere.
Dimineața, aruncând o privire afară ne-am dat seama că vremea se înrăutățise destul de mult, astfel că ne-am echipat pe măsură, am luat un mic dejun, ceva provizii de drum din care nu lipsea celebrul deja babic de Buzău și am pornit la drum.
După o oră și ceva de mers pe platoul pustiu, unde singurul om întâlnit era un cioban și mioarele lui, ne-am trezit pe Muntele Furnica la stația de telecabină Carp.
Atunci am realizat că am pornit din neatenție exact în direcția opusă traseului. Ușor amuzați am pornit înapoi spre Piatra Arsă. Am ajuns la cabană, am ocolit-o prin spate pe la stadionul de atletism situat la 2000 de metri, unde spre surpriza noastră, am găsit un sportiv, care se antrena acolo și am pornit spre Babele.
Drumul până la Babele a fost relativ lejer. De la Babele în schimb peisajul se schimba. Vântul bătea teribil, nigea iar vizibilitatea era mult redusă.
Ne-am analizat posibilitățile fizice și am decis că totuși putem ajunge până la Omu.
Drumul până la Salvamont a fost oarecum lejer și am fost ajutați de niște câini care se luaseră după noi. Au fost un ajutor bun până când tot urmându-i pe traseul de vară am ajuns într-o zonă cu vizibilitate aproape zero și am nimerit într-o râpă. Norocul a fost că Armand, care din când în când consulta trakingul gps, a observat că am luat-o greșit și m-a strigat între pauzele de vânt, astfel am revenit pe traseul bun. Spre amuzamentul lui Armand, la sfârșitul traseului de vară era să fiu doborât de o pală de vânt bicisnic. Cu greu prin viscol am ajuns la cabana Vârful Omul, unde totul era înghețat și era un peisaj superb.
Aici am mai întâlnit un grup de 2 temerari care erau cazați și ei la aceeași cabană. Am schimbat câteva cuvinte și am pornit pe drumul de întoarcere cu un mic ocol către vârful Bucura sau Vârful ocolit cum i se mai spune. Acolo am găsit un viscol teribil, și niște peisaje superbe cu gheață formată în forme frumoase și interesante. După o sesiune de poze am început să coborâm, încercând să dibuim traseul de iarnă de întors. Pe drum am mai întâlnit încă un grup de temerari, ce înaintau spre Vârful Omu luptându-se cu greu prin nămeți.
Armand a reușit să se cațere pe un horn cu o țeavă de apă și să ajungă la el. Analizând posibilitatea mea fizică și psihică, eventualitatea unei accidentări, am decis să o iau pe traseul de vară pe care îl cunoșteam.
Ne-am reunit la containerul abandonat, ce indică intersecția traseului de vară cu cel de iarnă. De aici drumul a fost mai ușor, de data asta având vântul în spate.
După 9 ore și aproximativ 24 de km prin frig și viscol am ajuns epuizați înapoi la cabană. Am sărbătorit luând cina, o bere și 2 pahare de vin bun.
A doua zi, după un mic dejun, am pornit la drum spre Sinaia. Mașina a pornit cuminte, fără probleme și l-a ascultat pe Armand, care și-a exprimat dorința să coboare pe curbele sinuoase până în stațiune.
Cam asta a fost aventura noastră de toamnă prin Bucegi, încercând un nou traseu și noi senzații de iarnă.
10 mistere ale Munților Bucegi :
Force and endurance. Tibi Ușeriu se interesează de voi ...
RăspundețiȘtergereÎl așteptăm la o bere. Are ce povesti 😁
Ștergere