Traseu pe dealurile din Năieni

Dealurile Năienilor

Biserica dintr-o piatră - Tabăra de sculptură - Satul Dacic

Să începem cu harta sau cum ajungem acolo:
Un extras de pe Google Maps:

Pe șoseaua dintre Buzău și Ploiești în dreptul localității Săhăteni faceți dreapta dacă veniți dinspre Buzău. Există indicator spre Năieni. Urmați apoi drumul șerpuitor înainte până în Naieni. În dreptul primăriei în sensul giratoriu mergeti tot înainte. Mergeți pe drumul drept până la al doilea indicator către Biserica dintr-o piatră. Îl puteți urma și pe primul dar intrați pe un drum foarte rău. Al doilea indicator la stânga e la cateva zeci de metri de biserică.
Vizitați ”Biserica dintr-o piatră” , momântul tracic din fața ei apoi porniți pe drumul peste dealuri cam 1 km către Tabăra de sculptură. La 500 de metrii mai jos într-o vâlcea găsiți ”Satul Dacic”. Le-am pus între ghilimele pentru că Biserica dintr-o piatră nu e dintr-o piatră, e doar o denumire generică dată pentru că piatra sculptată folosită la ornamentarea bisericii provine dintr-o singură carieră. Iar satul dacic e o unitate de cazare a fundației Sfântul Sava ce a organizat o unitate ecumenică îmbinând elemente traco-dace cu elemente creștine.

Povestea și pozele

Personaje:

Roxana Elena aka Pis/Pisi -veselă, rezistență psihică și fizică la efort, bun cunoscător al caracterului uman

Robert Constantin aka Roboţel – Rezistenţă psihică la efort, organizator, responsabil cu berea.

Raoul Strezea aka Răulaș pesedistul – Homo-politicus, bun organizator, glumeț, iubitor de munte.

Gheorghe Tudor aka George – Iubitor de munte, practicant de sport, iubitor de frumos și bun cărăuș pe munte.

Cristian Tănase aka Înţeleptul – Bun căţărător, experienţă vastă, bun organizator și ghid.

Raimond Voicu aka Suplu Durduliu aka Peorc – Vesel, bine dispune grupul, rezistenţă psihică, bun pedagog în ale muntelui.

Ca multe din aventurile noastre totul a început cu vizita lui Cristi la Buzău și o mobilizare din partea lui să ne mișcăm un pic la început de an. El a mai întreprins ceva excursi și cu alte grupuri așa că era în formă. Am început cu o ieșeală la care am participat toți să coalizăm un pic grupul și să facem un mic plan pentru a doua zi.

Am decis, la sugestia lui Raimond, care știa zona, să vizităm dealurile Năienului, care sunt un versant sudic al dealului vecin Istrița. Locul e încărcat de istorie, urme ale civilizației tracice împletite cu vestigii ale creștinismului timpuriu.

După cum v-am povestit, se ajunge cu mașina până în dreptul bisericii dintr-o piatră. Acolo spre norocul nostru am găsit biserica deschisă fiind duminică și preotul care slujește acolo. Bucuros de oaspeți ne-a povestit un pic istoria ei. Fiind proiectul unui profesor și al unui om de afaceri care au dorit inițial să facă acolo o mânăstire. Proiectul s-a modificat în timp și a rămas doar o biserică. Locul e o îmbinare plăcută între tradițional și modern.Tradiția meșterilor sculptori în piatră se îmbină plăcut cu noutatea contrucției care e cu gust și se încadrează în zonă. Un element neplăcut ar putea fi unul din pereții bisericii cu ”ctitorul ” ei. Omul de afaceri, ce a donat materialele necesare construcției, fiind pus pe tot peretele împreună cu familia lui precum un mare domnitor. Sunt de părere că donațiile ar trebui să fie un act mult mai discret și o mică mențiune era de ajuns. Dar cum tradiția omului, ce caută nemurirea nu numai prin suflet ci și prin amintirea și pomenirea celor rămași după tine, străbate timpurile, ne punem de mileni numele și imaginea în pietre cumva folosind-o ca mașină a timpului.

De acolo am plecat cu ajutorul unor copii ai satului ce fac pe ghizii locali în schimbul unor modeste donații spre tabăra de sculptură. Vremea fiind foarte cețoasă orientarea ne-a jucat un pic feste și trecusem de tabăra de sculptură, dar Roxana ne-a descurcat admirabil și ne-a readus pe traseul cel bun. Tabăra de sculptură în acea ceață groasă avea un aer deosebit, misterios. Lucrările sunt de excepție mai ales că sunt realizate de elevi aflați în pregătire la școală de sculptură. Lucrările par de excepție încadrânduse în aerul zonei.

Am coborât apoi la 500 de metri într-o vâlcea la Satul Dacic, pe care l-am descris mai sus. Aici l-am întânit pe Marius ce își luase numele de ”frate” Minea. Pentru cei obișnuiți cu practicile ortodoxiei fratele e un voluntar ce aspiră sau nu la stadiul de călugăr, trăind ca un călugăr dar având o oarecare libertate mai mare. El ne-a vorbit cu drag despre așezare și efortul depus de a o pune pe picioare. Deși eu nu am rezonat deloc cu el nu am putut să nu observ că avea multe de spus și le-a povestit cu un oarecare farmec și har. Așezarea are un aer pitoresc cu mici influențe dacice dar artificial create fiind de fapt un soi de pensiune ecumenică ținută în funcțiune de Fundația Sfântul Sava cu ajutorul acestor voluntari speciali. Marius ne-a fost ghid prin așezămant și ne-a delectat și cu sunetul buciumului.

Ultimul obiectiv din apropierea Satului Dacic , sus pe deal au fost niște grote folosite de traci și mai apoi de primii călugări ai zonei așa cu s-a întâmplat în multe locuri din zona județului nostru.