ZBORUL

 

ZBORUL 

Introducere: 

    Una din zece persoane pe parcursul vieții au o experiență extracorporală. În ce constă ea? Pentru cei care nu au trăit-o, e acea experiență în care îți părăsești corpul fizic trecând în alt plan, deobicei numit astral. Unii au această experiență în timpul unei intervenții medicale dificile, alții în urma unor accidente , a unui somn profund pe calea visului și alții cu adevărat speciali o obțin prin meditație și pretind că o pot controla. Da au existat cazuri când afirmațiile celor care s-au întors din călătoria lor au putut fi verificate, pacieți care au stat pe ”tavan” cât s-a desfășurat operația și au povestit-o, oameni care cu ajutorul meditației povesteau despre locuri, oameni și mai rar timpuri pe care nu le văzuseră niciodată. Cu toate astea comunitatea științifică încă este reticentă în a aprofunda acest fenomen fiind categorisit mai degrabă ca fenomen ”paranormal”. 

    În general s-a constatat că aceste experiențe extracorporale schimbă personalitatea indivizilor în general în bine, devenind mult mai interesați de spiritualitate, de oameni și ideea de bine în general. 

Capitolul I 

    Alex Duffe, 45 de ani, saxofonist într-unul din cluburile de jazz ale Parisului, profesor de muzică la Şcoala Normală de Muzică Alfred Cortot din Paris, una din cele mai prestigioase instituții de gen din lume. 

    Prezența lui acolo în acea școală se datora viziunii moderne a președintelui consiliului de administrație care avea o nouă concepție asupra fenomenului muzical vrând să atragă mai mulți tineri talentați și deoarece doamna Blache – Adeline – Darclee era o ascultătoare de jazz fiind puțin îndrăgostită de chipeșul muzician. Saxofonul sau sax-ul, cum mai este denumit, pentru cei care nu știu deși a fost inițial construit pentru orchestrele de muzică clasică fiind și acum instrument de bază, a devenit renumit când a început să fie folosit de interpreții de jazz. Jazzul acest văr obraznic al muzicii intrumentale născut în Lousiana și amintind de numele frumoasei prostituate Jézabel.

    El îi acorda atenție cât să întrețină această relație de flirt dar nu mai mult la fel cum făcea și cu studentele sau fanele sale din club. El era considerat continuatorul stilului lui Miles Davis fiind foarte popular în Paris.

    Viața lui se desfășura între catedră și club. Era căsătorit cu o superba coregrafă venită în Paris din Moscova. Frumoasă așa cum doar fostele dansatoare din Rusia pot fi, se lăsase cucerită de farmecul lui ușor arogant și de muzica lui. Ea era o senzație oriunde apărea, înaltă, blondă cu părul lung, senzuală, cu ochii albastri. Avea o mică scoală de dans lângă apartamentul lor. El era un bărbat înalt cu tenul măsliniu fiul unui imigrat grec și al unei frumoase mulatre , interpretă de blues, de la care moștenise talentul muzical. El fusese crescut doar de mamă deoarece tatăl un om practic ce își deschisese o tavernă în Paris nu a putut să se împace cu stilul de viață boem al soției. El păstrase numele mamei ca un spirit de frondă împotriva lui.

    Aveau împreună o fetită de 12 ani care semăna leit cu mama ei mai puțin frumoșii ei ochi verzi și talentul pe care le luase de la el.

    Copilul își idolatriza tatăl și refuzase să urmeze cariera mamei. Lua lecții de saxofon, nu de la el, pentru că nu își făcea timp de ea ci de la unul din colegii lui de la catedră. Părerea profesorului ei era că va deveni mult mai bună ca taicăsu. 

    Părea că cu cât mai puțină atenție primea din partea lui cu atât exersa mai mult. Darya era numită deja noua minune a Parisului fiind unul din cei mai talentați copii din oraș. Dar se pare că asta nu îi atrăgea și atenția tatălui. El se mulțumea să fie în lumea lui superficială unde era admirat ca un zeu, unde primea atenție, și era adulat. Pierdea nopțile cu formația și fanii după concerte, uneori plecând din barul acela direct la catedră unde aerul lui ușor obosit și neras facea noi victime printre studentele lui. Să nu înțelegeti că el o înșela pe Maria. Știa ca ea ar fi simțit imediat asta, pe rusoaice nu le poți minți. Doar că se înstrăinase în acea lume superficială unde flirtul, băutura, mulțumirea de sine, și faptul că era adulat îl mulțumeau.

    Povestea noastră începe cu adevărat când el se întoarce acasă după încă o noapte în care a lipsit. Se duce direct la baia de la etaj din apartamentul lor pe 2 niveluri. Iese de la duș, șe îmbracă și coborî în bucătărie la cafea. 

    Darya își mânca omleta iar Maria era în picioare cu cafeaua în mână. El îi aruncă un zâmbet și o bezea ca uneia din fanele lui fără măcar să o sărute pe bune. Privirea ei se îngustă și își mușcă o buză. 

- Alex trebuie să vorbim , eu nu mai pot așa și nici Darya. Ne chinui pe amândouă, lipsești tot timpul de acasă și nu îți găsești timp pentru noi, măcar pentru ea Alex, e un copil așa de bun și te iubește așa de mult. 

- Iar începi? Trebuie să cânt ! Tot ce e în jurul vostru se datorează muzicii, trebuie să întrețin atmosfera formația totul depinde de asta. Știi foarte bine asta ! Chiar și ”atelierul” tău de dans e întreținut de mine. Fără banii făcuți de muzica mea l-ai închide imediat. Nu îl poți susține din puținii tăi elevi. 

- Alex mă rănești gratuit, dansul e pasiunea mea, îmi pot lua un spațiu mai mic la periferie și îl pot ține deschis și fără ajutorul tău. 

-Asta ar mai lipsi ! Să te vadă lumea la periferie ! Maria, lumea știe cine sunt ! Cum să faci naveta la periferie? Cu Darya cum ar rămâne? 

- O înscriu la o școală acolo și îmi fac programul după ea.. 

- Exclus ! Ai știut cine sunt de când te-ai căsătorit cu mine. Ți-am dat totul ! Ai tot ce îți dorești, copilul la cea mai bună școală, cel mai frumos apartament din cartier, școală de dans, ultimul model de mașină. 

- Alex eu nu îmi doresc toate astea, Eu te vreau pe tine ! Vreau să călătorim ! Vreau să avem grijă de copilul nostru împreună. Gândește-te la ea dacă nu la noi, cu atât mai puțin la mine … 

- Maria nu am timp acum, vorbim după cursuri și vedem. Termină cu gândurile astea, avem tot ce ne trebuie. Cred că doar te plictisești, poate ți-ar trebui un job pe bune… 

    Rusoaicele nu plâng dar camera se umplu de o energie negativă de ar fi căzut și muștele din aer dacă ar fi fost în cameră. Un job adevarat...deci ea nu era decât o plictisită întreținută de el…În ea s-a rupt ceva atunci.

    El a plecat la cursuri, apoi rugat de studenții lui, au plecat împreună în oraș la un eveniment, apoi a trecut pe la clubul unde cânta să mai stea la o bere cu formația. Și-a adus aminte de cearta cu Maria dar era deja foarte târziu, oricum ea doarmea la ora asta, era deja ora 24, așa că a mai stat o oră și apoi a luat un taxi spre casă.

    Pentru a nu o mai trezi și să vadă că iar miroase a băutură a dormit jos în living pe canapea. După un somn agitat s-a trezit. Era foarte liniște în casă. S-a ridicat a intrat în bucătărie și atunci a văzut scrisoarea de la ea. O citi pe îndelete. Ea plecase cu copilul, pentru că se simțea neimportantă în viața lui. Se simțea ofilită pe interior și cel mai rău își vedea copilul cum suferă.

    Ce nebună , se gandi el, unde a plecat? nu are prea mulți bani, îi ajung maxim 2 săptămâni asta dacă nu îi închide cardurile. Într-o săptămână se întoarce tocmai pentru copil, nu își permite să lase copilul fără educație, fără lecțiile private de instrument.

    Prima săptămână a fost o încântare pentru el, era liniște, nu îl mai certa nimeni că întârzie, devenise mult mai îndrăznet cu flirturile.     Avea tot dreptul doar, ea nu venise încă , era vina ei. În a doua săptămână a început așa se intereseze de ea dar se părea că nimeni nu știe nimic. A sunat la școala Daryei dar ea nu mai figura acolo ca elev, a sunat la profesorul de muzică și el a confirmat că nu îi mai daduse lecții copilei.

    Începuse să îi simtă lipsa așa că petrecea din ce în ce mai mult timp in oraș cu prietenii , tot mai mult în compania alcoolului. Colegii au văzut schimbarea și într-o seară l-au abordat.

-Alex ce e cu tine? Nu stai cam mult aici? Nu te așteaptă Maria?

-Târfa aia a plecat de acasă de o săptămână și a luat și copilul cu ea.     Asta îmi trebuie dacă mi-am luat nevastă din Rusia. A fost mereu o nebună. Auzi, vrea atenție. I-am dat totul. Totul...

- O să se întoarcă Alex, închide cardurile. O să vină târâș cerându-și scuze o să vezi.

- Așa e. Asta o să fac asta mâine.

Alex mai comandă un wiskey și îi intoarse un zâmbet tinerei care îl fixa de mult timp. Era o brunetă superbă cu ochii căprui, cu niște sâni voluptoși care ieșeau în evidență prin tricoul alb cu imprimeu floral.     Ea căpătă curaj și se apropie de el.

- Bună Alex, eu sunt Adeline.

- Bună Adeline.

- Sunt o mare admiratoarea a dumneavoastră, de mult vreau să vă cunosc.

- Vorbește-mi cu tu Adeline, nu e nevoie de forme de polițete.

Fata se îmbujoră imediat și apoi își făcu curaj.

- Bine Alex, te urmăresc demult, vin de aproape un an la fiecare concert.

- Mă bucur, acum te-am observat.

- Nimic nu e întâmplător nu e așa?

- Da așa e. Cât de frumoasă și de proaspătă era fata asta, ce aer de primăvară și dezinvoltură in jurul ei. Ce bine se simțea lângă ea. Ce bine era să îl placă cineva fără să îi ceară nimic.

    După încă două pahare de wiskey Alex a luat-o acasă la el și a făcut dragoste cu ea până dimineață fără să îi mai pese că era în dormitorul unde împățise patul cu altcineva până acum câteva zile.

    S-a trezit târziu, la prânz, era sâmbătă. Tânăra Adeline plecase demult lasând un clasic bilețel cu numărul de telefon pe masa din bucătărie.

    Privind în jur și simți un mare gol în stomac. Ce făcuse? O înșelase. Nici măcar nu s-a străduit să o caute două săptămâni. Unde era? Unde e copilul lui? Făcu o listă cu prietenele ei și cu locuri unde ar putea să dea de ea.

    După zeci de încercări și rugăminți una din prietenele ei acceptă să se întâlnească cu el la o cafea. De la ea află că Maria își găsise un mic studio unde ținea deja lecții de dans și își închiriase un apartament mic la periferie unde locuia cu fetița lor. Îi mulțumi prietenei și plecă în trombă cu mașina spre acel cartier.

    Parcă la două sute de metri de adresă și se apropie pe jos. Găsi adresa studioului undeva într-o cladire veche la etajul unu. Urcă pe scările înguste când auzi melodia.

    Era inconfundabil, Darya cânta la saxofon. Așa cum cânta ea nu cânta nimeni. Era întradevăr mult mai bună ca el. Urcă încetișor scările, pătrunse încet pe ușa studioului și atunci îi văzu: Darya era pe scaun în mijlocul studioului și cânta la sax. Maria era cu profesorul ei de muzică de mână, în picioare, ascultând-o pe copilă.     Ea își sprijinea capul de el și el o ținea după mijloc. Păreau toți 3 așa de fericiți, până și Darya îi privea pe cei doi cu dragoste și liniște în ochi.

    El nu a mai știut cum a ajuns în mașină, nici cum a ajus cu 150 de km/oră gonind pe strazile Parisului, și nici unde gonea. Realiză doar când a lovit parapetul podului și a zburat de pe pod. Nu a simțit panică, durere. A simțit doar că plutește și .. Maria te iubesc ! Era primul lui te iubesc pe care i-l spunea...

    Mașina se izbi violent de asfaltul de sub pod și totul se tranformă într-un morman de fiare. Se terminase...

Capitolul II

    Era liniște în rezerva de spital unde era internat Alex. Aparatul care pompa aer în corpul lui funcționa ritmic, pulsometrul își facea și el treaba arătând cum inima lui bătea ritmic liniștită. Corpul lui plin de tuburi, era așa de trei luni.

    Ușa se deschise și intră copila. Maria era pe hol discutând cu medicul.

- Doamnă, șansele lui să își revină sunt aproape zero, activitatea lui cerebrală este aproape inexistentă. Din păcate timpul nu funcționează în favoarea lui. La un moment dat corpul va ceda în această stare. Din păcate și costurile pentru a-l menține în această stare sunt din ce în ce mai ridicate. Ați vândut tot ce avea, apartament, drepturi muzicale, mașină, și acum sunteți pe credit pe asigurarea dumneavoastră. Cred că trebuie să vă desprindeți de această situație și să vă luați adio. Nu este sănătos nici pentru copil să persistăm așa , în acest coșmar. Dacă doriți spitalul poate oferi copilului consiliere psihologică gratuită.

- Am înțeles... Vă cer doar o săptâmână. Trebuie să o pregătesc pe Darya pentru asta.

- Am înțeles vă dau o săptămână.

    Daria era lângă el. Ca de fiecare dată când îl vizita ea își spunea rugăciunea. Apoi începea să vorbească cu el.

- Tată astăzi am fost la clubul tău și am repetat cu formația. Trebuie să te trezești. Vom cânta amândoi. Vom arăta lumii întregi că suntem cei mai buni. Trebuie să te trezești mai repede, te rog. O simt pe mama și pe medici că vor să te abandoneze. Nu te voi abandona niciodată , sunt aici tată. Îmi pare atât de rău... e vina mea știu, nu trebuia să îi spun mamei ce simt. Din cauza mea a plecat, din cauza mea sunt toate astea. Tată te rog trezește-te ! Te iubesc !

    Alex era undeva suspendat în timp. Se simțea intr-o cadă cu apă căldută relaxat. Era cu ochii închiși, relaxat fără nici un gând. Plutea la nesfârșit în apa aceea călduță și era bine.

- Tată te iubesc ! 

    Liniștea lui era tulburată de vocea asta... O auzea. Cine era? Ochii erau ca lipiți și voința nu îi putea deschide. Și de ce să îi deschidă? Era așa de bine acolo, liniște, călduț.

- Tată trebuie să te trezești !
Cine era? Cunoștea vocea asta... O neliniște îl cuprinse. Intensitatea ei se mărea cu fiecare clipă. Nu mai putea sta așa. Se sufoca. Darya ! ea era. Darya, Maria, despărțirea, accidentul, toate năvăliră peste el. Unde era?

- Darya trebuie să mergem, e deajuns pentru astăzi, mai venim peste 3 zile...

- Nuuuuuuu ! El voia să o vadă, să le vadă, să le spună că e acolo , că le aude. Simți că se aruncă disperat în gol, plutea.... Atunci le văzu, ieșeau pe ușă, le strigă: Stați! Sunt aici ! Dar nu îl auzea nimeni.

    Își zări corpul plin de tuburi pe pat. Murise? Da... murise. Un timp a plutit aproape de tavanul încăperii privindu-și corpul palid , a urmărit asistentele care mai treceau să îi verifice perfuziile. După un timp a privit pe geam, era o zi de toamnă târzie, copacii erau multicolori predominând un roșu ruginiu. Oamenii mergeau liniștiți pe strazi sub cerul senin și soarele mic și zgârcit.

    Ieși prin geam ca și cum materia nu însemna nimic, plutea. Privi cerul deznădăjduit. Cerul îi dădea liniște. Trebuia să plece , să uite , să se topească. Cu gândul astă pluti liniștit spre cer, sus tot mai sus. Și era liniște, era bine, soarele dispăruse era doar lumină, lumină peste tot.

-Alex nu pleca ! Al cui era gândul ăsta ? Cum de îl auzea el? Mariaaaa ! Cât de mult o iubea... Cum o pierduse el așa în lumea asta rutinată... cât de atotsuficient fusese... fusese totul pentru ea...

   Lumina aceea caldă dispăruse, cădea. Cădea fulferător spre pământ. Panică îl cuprinse Nuuuu! Nuuuuu !

   Era pe una din străduțele Parisului mici și cochete. Zona aceea care nu era pentru turiști, ci pentru localnici cu mici cafenele cu 2-3 mese.   Era în apropierea clubului lui. Una din străduțele pe care ei se plimbau cu plăcere la început. Și atunci o zări pe ea , pe Maria. Se plimba înfrigurată, singură pe străduțele acelea..

- Maria ! Sunt aici ! Te iubesc ! Dar ea nu îl auzea. Avea ochii triști și mergea fără țintă. 

    Trebuia să îl audă! Trebuia ! Atunci universul îi făcu o favoare , avea saxofonul lui vechi din facultate în mână. Plutea lângă ea și îi cânta melodia lor favorită, melodia pe care o cânta atunci când o cucerise, când ea l-a privit cu ochii ei albaștrii ca cerul și a acceptat ce simțea pentru el. Cu ultimele note ale melodiei el se topi de pe acea străduță...

    Pe Maria o trecu un fior rece și ciudat, ca o pală de vânt rece care se strecoară pe sub haine și te înfioară. Auzise în cap melodia aia veche a lui Alex. Simți telefonul vibrând în buzunarul de la geacă.

- Alo ?

- Doamna Maria Dufee? 

- Da.

- Sunt doctorul Marcel Delon de la spitalul municipal. Cred că ar trebui să veniti aici.

- Ce s-a întâmplat : Aaaa ...? Și pe Maria a trecut-o un fior.

- Nu doamnă. Alex e bine. S-a trezit.

Capitolul III

    La Moncoeur Belleville era agitație , micul club de jazz cu terasă și vedere la parc era plin. Era vară și terasa era plină, mai mult de localnici cunoscători ai genului. Pe mica scenă improvizată Alex cânta alături de un pian și o trompetă, cei doi membrii ai formației care îl urmaseră în noul lui proiect. Formația însă acum avea 2 saxofoane pe scenă. Darya cânta alături de tatăl ei atrăgând toată atenția atât datorită frumuseții ei, specifică vârstei, avea deja 17 ani, cât și datorită enormului talent eclipsându-și faimosul tată.

La din una din mesele mai retrase Maria îi privea pe amândoi cu drag.

”Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul - ce fericire! ”

Constantin Brâncuşi

    

    

Bunus aici : aici