TIMPUL

 

TIMPUL

 

 

Prefață:

    Ce e timpul? La prima vedere toți știu ce e timpul. Toți o să  vă răspundă dând exemple cu zilele din calendar, cu trecutul secundelor pe ceas. Dar ăsta nu e timpul, acestea sunt manifestări fizice ale lui. Desigur o să îl ascultăm pe Einstein care o să ne spună că timpul este relativ, că trece mai greu dacă te afli lângă o masă mai mare cum e Tera, sau că dacă călătorești repede el va trece mai încet pentru tine și mai repede pentru ceilalți. 

    Ok ne-am lămurit. Nu știm ce este timpul încă. Dar știm foarte multe despre manifestările lui fizice, știm foarte multe despre percepția lui. Nu e cam ciudat? Să înveți să te raportezi la ceva neștiind ce e acel lucru. Un zeu obscur și neprietenos căruia îi recunoaștem prezența.
    Nu ne împăcăm cu timpul, el trece repede la momentele plăcute, și greu când suferim. Deci ce face timpul? Principalul lucru pe care îl simțim e că trece, ca un pumn de nisip pe care îl primim la naștere și pe care îl pierdem treptat. Deci totul ține de percepție noastră nu? Desigur timpul pare să afecteze tot ce biologic sau aproape tot existând câteva organisme nemuritoare în felul lor. Deci fiecare celulă vie are un ceas biologic care o programează să ne nască, să crească să moară. Percepem timpul prin schimbarea noastră și a tot ce e biologic în jur.
    Cine a pus ceasul ăla în noi? Și de ce? Și dacă ai putea să îl oprești? Ai mai percepe timpul așa? Dacă ai pierde conștientizarea ta asupra timpului și l-ai percepe doar prin cei din jur? Ai fi fericit? Practic te-ai simți nemuritor dar ai fi fericit ?

Capitolul I

    Povestea noastră este despre Maria o tânără mamă care află ce e timpul și cum poate fi oprit. 

    Maria se afla în maternitate așteptând operația de cezariană pentru a doua naștere. Totul era pregătit, aștepta în rezerva ei să treacă timpul să vină zorile, să vină timpul pentru operația de care îi era atâta teamă. Și da el timpul trecea foarte greu în întunericul din cameră plin de spaime și angoase. Fătul era deja nerăbdător se mișca în continuu iar Maria încerca să îl potolească apăsând ușor pe abdomen. Dar fătul părea din ce în ce mai agitat, angoasa ei mai mare, nu mai voia operația, nu mai voia copilul nu mai voia să fie acolo. Se sufoca, panică îi uscase gâtul, inima îi bătea nebunește în piept, îi venea să țipe dar țipătul ei era mut. Tot ce voia să oprească tot să nu mai existe nimic, nici ea nici copil, nici tatăl copilului care era tot timpul plecat în călătorii de afaceri. Ce căuta aici? Respiră Maria își spunea, Respiră! Nimic nu funcționa. Nici o tehnică învățată la cursurile lamaze. Își dădu seama că trupul ei fragil nu va mai putea rezista mult așa și va face un infarct sau atac cerebral. Asta o panică și mai tare. 

 - Stooooop!!!!!! 

    A fost țipătul ei ce i-a ieșit din gât mai mult ca urletul unei fiare rănite. Și universul din jur pentru Maria încetă să existe. Era liniște.

    Maria leșinase, conștientul ei cedase înaintea trupului. Maria visa liniștită, zâmbea, în visul ei băiețelul ce se născuse creștea, era un copil bun și frumos, se dezvolta, ajunsese scopul ei în viață. Mihai căci ăsta era numelui creștea lângă fratele mai mare Mircea sprijinindu-se unul pe altul și fiind cei mai buni prieteni. La majoratului lui, ea îl luă în brațe fericită.
- Mamă, timpul. Îl poți opri. Asta îi răspunse el la îmbrățișare, zâmbind.
    Maria se trezi amețită, era căzută pe podeaua rezervei, plină de sânge iar copilul nou născut era și el în viață acolo lângă ea. Era viu, își mișca mânuțele agitat, dar tăcut, privind tavanul încăperii cu ochii mari și mirați. Se ridică pe marginea patului și îl privi mirată ca pe ceva străin. În poziția asta o găsi medicul la vizita de dimineață. Medicul se repezi la copil și o strigă la asistentă. Luară copilul îl duseră la incubator să fie încălzit iar ei îi făcură un calmant după o examinare medicală detaliată.
    A doua zi ajunsese și Sergiu soțul ei din delegație la maternitate. A fost luat în primire de doctor care îl duse în cabinetul lui.
- Domnule Sergiu, copilul este bine, având în vedere ce s-a întâmplat, s-a recuperat total.
- Ce s-a întâmplat?
- Maria a născut singură peste noapte în rezervă, nu a anunțat pe nimeni deși avea butonul de panică lângă ea. Am găsit copilul pe podea și ea departe de el absentă. Este bine și ea acum fizic dar credem că suferă de depresie specifică postnatală.
- Important e că sunt sănătoși amândoi nu doctore ?.
- Da e important și asta. Îi externăm pe amândoi astăzi dar vă sfătuiesc să țineți copilul departe de ea câteva zile. Și aveți grijă de ea un timp. Poate mergeți la un psiholog împreună.
    Sergiu era un tânăr de succes ce se căsătorise cu Maria la insistențele părinților lui pentru a putea fi în rând cu lumea și pentru a-l ajuta în carieră. Fusese tot timpul absent în căsnicie, dedicându-se muncii și micilor aventuri cu asistentele pe care le avea la muncă în corporația de servicii IT la care lucra.
    Maria se dedicase și ea cariei în bancă și creșterii primului copil, Mircea, pe care îl înconjură cu dragoste și toată atenția ei. În timp cei doi soți deveniseră total străini și nefericiți unul în preajma altuia. Maria aflase de mult timp de aventurile soțului ei de la Simona una din prietenele ei din copilărie care lucra la aceeași corporație. Dar la momentul la care aflase deja nu îi mai păsa. Aflați în pragul divorțului Sergiu propusese să mai facă un copil ca o a doua șansă și că totul se va schimba o data cu asta. Maria acceptase așa, doar pentru primul copil mai mult, decât pentru că ar fi crezut că era o soluție la problemele lor. Așa apăruse pe lume Mihai, căci da așa fusese botezat după visul pe care Maria îl luase ca o premoniție.
    Dar viața Mariei nu a fost deloc un vis și nici ca un vis. Sergiu nu se schimbase deloc iar ea simțea cum viața ei se irosește. Mircea copilul care apăruse din dragostea ei se mărise avea preocupările unui adolescent iar Mihai era un copil retras, ușor inadaptat crescut într-un climat tensionat intre părinți, neiubit de tată și privit ca o alegere greșită de către mamă, care oricât ar fi încercat să ascundă asta nu a reușit niciodată total. Copilul o privea uneori cu ochii mari și triști dorind doar să fie îmbrățișat. Maria devenise depresivă, retrăgându-se din ce în ce mai mult în amintirile copilăriei când fusese balerină visând tot timpul cu ochii deschiși. Se refugia în gânduri cum ar fi fost dacă nu îl alegea pe Sergiu. Cum ar fi fost să nu renunțe la balet pentru căsnicia asta insipidă în care simțea tot mai mult cum trecerea timpului o sufoca.

   

Capitolul II

    În cele din urmă Sergiu și Maria după una din certurile lor nesfârșite divorțaseră.

- Nu pot sa cred ca am ajuns aici..., sunt într-o viață care pare a altuia.Viața ta oricum nu mai e demult aici și pentru tine totul decurge altfel. Iar a mea s-a scurs din mine în fiecare zi câte puțin. Sunt epuizată.
- Ce am făcut cu mine tot timpul asta? Am renunțat la toate visele mele, am renunțat la mine ca să fiu paravanul perfect pentru cariera ta de succes... Măcar dacă m-ai fi iubit! Eu rămân aici să îmi fac în continuare rolul de mamă, blocata într-o alegere asumată de amândoi, iar tu pleci să recuperezi anii pierduți. Sa o iei de la capăt, sa fii fericit. Cu ai mei cum rămâne? Eu când o sa fiu fericită? Când?

    El s-a desprins rapid de ea. Maria se consolă cu Mihai care avea 12 ani acum, încercând să compenseze toată absența ei în anii ce trecuseră. Maria și Simona deveniseră de nedespărțit. Simona devenise nașa spirituală a familiei lor. În viața familiei Mariei intervenise o oarecare liniște ea mergând la spectacole de balet ieșind chiar la întâlniri, chiar dacă doar să se amuze și să își demonstreze că e încă o femeie frumoasă.
    Ne aflăm la petrecerea de Paște la care venise Simona cu soțul ei Marius și copilul lor Robert care era de vârsta lui Mihai. După masa pe care o serviră toți împreună, adulții merseră în living la un pahar de vin. Mircea se scuză și plecă cu prietenii în oraș iar cei mici s-au dus în camera lui Mihai să se joace pe consolă. Maria se așeză pe fotoliu liniștită și senină
-Simona, spune-i!
- Marius, e Paștele, te rog, avem timp.
- Dacă nu îi spui tu îi spun eu ce au însemnat toți anii ăștia de prietenie și divorțez !. Ai promis că îi spui. O faci acum!
- Ce să îmi spună? se îngrijoră Maria intuind ceva grav.
- Spune-i acum!
-Ok. Maria.... Eu și Sergiu am avut o aventură. M-am simțit vinovată și am încercat să te ajut. Prietenia noastră nu a fost întâmplătoare. Inițial, tot ce ai aflat de la mine despre aventurile lui Sergiu a fost o frustrare pentru că el mă înșela și pe mine. Eram atrasă de el. În cele din urmă, am avut o aventură... asta a fost și motivul pentru care a vrut sa divorțeze. Dar eu nu mai simțeam ce credeam că simt. Vinovată de ce s-a întâmplat, am ales sa repar asta sprijinindu-te și susținându-te în această perioadă dificilă pentru tine. În timp am realizat că țin foarte mult la tine. Iartă-mă...
- Ce???? Cum??
    Maria se ridică în picioare scăpă paharul din mână care se sparse de podea. Se albise la față, tot timpul ăsta pierdut cu Sergiu și apoi în preajma Simonei, atâția ani.... Gândul o birui și se prăbuși în genunchi. Înainte să leșine îi văzu pe Mihai și Robert în prag,.. auziseră tot.
- Timpul mamă! Timpul îl poți opri! Astea fuseseră fură cuvintele ce îi răsunară în cap înainte de leșine.
    Când se trezi era întinsă pe pat cu un medic lângă, un cuplu de vecini, precum și un polițist. Simona și Marius plecaseră. Mircea era lângă ea plângând cu suspine. 

- Ce este? Ce s-a întâmplat? 

- Doamnă, spuse polițistul, din declarațiile prietenilor dumneavoastră, Mihai a auzit cearta dumneavoastră. A fugit în cameră și s-a încuiat acolo. Ei au chemat o salvare pentru dumneavoastră și au încercat să îl convingă pe Mihai să deschidă ușa. Văzând că nu răspunde Marius a forțat ușa. Mihai era spânzurat de lustră cu un prelungitor. Au încercat să îl salveze. Medicul care venit cu ambulanța pentru dumneavoastră l-a resuscitat 30 de minute. Din păcate nu au reușit să îl salveze.

    Maria nu mai conștientizase relatarea de la jumătatea ei. În clipa aceia își pierduse mințile și contactul cu realitatea pentru totdeauna. Puținii prieteni o internară la un institut de boli mintale iar Marius îi plăți spitalizarea pentru tot restul vieții simțindu-se vinovat că nu a tăcut și a declanșat tot acest blestem. Tot el l-a ajutat pe Mircea sa termine colegiul susținându-l financiar.
    Maria regresase mental până la vârsta de 15 ani în azil integrând în lumea ei medici, pacienți, asistente, toți fiind în lumea ei colegi de liceu sau colegele la școala de balet. Era văzută exersând liniștită ore în șir pe holuri. Nu a făcut probleme niciodată, era veselă și zâmbea tot timpul cu ochii ei albaștrii ca cerul.

Epilog:

    Trecuseră 30 de ani. Maria avea 70 de ani și era o bătrânică cu părul alb complet care se umbla zilnic pe lângă gardul azilului. Era la fel de zâmbitoare și fericită ca în prima zi când ajunsese acolo. Îi plăcea să privească prin gardul de bare trecătorii, asistentele, medicii care veneau și plecau în schimburi. Îi privea zâmbind pe toți, îi vedea cum se schimbă, îmbătrânesc. Ea era fericită. Ea oprise timpul.

    Maria a aflat că timpul așa cum îl știm noi e doar percepția noastră despre el. Și a ales să îl oprească. Fiecare plătește un preț zeului acesta neprietenos Timpul. Poate își trage puterea din noi. Poate dacă am putea toți să oprim timpul, puterea lui ar pieri și am vedea cu adevărat ce e timpul.