Cadoul

 

Cadoul

    O zi de vară toridă. Michael tocmai își termină tura de antrenament cu bicicleta îndreptânduse într-un ritm lejer spre casă. Pe marginea drumului zări un bătrân îmbrăcat ponosit și prăfuit care părea că are dificultăți mari în a se deplasa. Se opri din pedalat, puse bicicleta sprijinită de un pom și se îndreptă spre bătrân care se deplasa clatinându-se și târânduși picioarele de asfalt. 

Se apropie de el și îl întreabă: 

- Bătrâne ai nevoie de ajutor?

Omul se uită la el ca năuc și îi spuse: 

- 12 vieți am trăit. Mi-a murit toată familia de holeră. Omul avea niște ochi arzători în cap cum numai cei care își pierd mințile pot să aibă. Paradoxal avea chipul unui om între două vârste maxim 50 de ani dar gârbovit ca unul de 80.

- Te pot ajuta cu ceva? spuse Michael ușor speriat de privirea omului.

- Da, vreau să uit, să uit tot! Vrei cadoul meu?

Era clar că omul trecuse printr-o traumă serioasă și își pierduse mințile.

- Nu vreau nimic de la tine bătrâne, vreau doar să te ajut să ajungi acasa și îi întinse bătrânului bidonul cu apă.Omul întinse mâna și bău cu nesaț.

- Vreau sa uit, vreau să uit tot, te rog ia cadoul meu.

Michael încetase să mai fie speriat deoarece batrânul părea inofenșiv.

- Ce cadou omule? Despre ce vorbești?

Omul scose de sub haină o cutie de tablă veche. Cadoul e aici. Michael luă cutia și o deschise amuzat. Era goală. Era clar că omul îşi pierduse mințile.

- Nu merge așa, spuse bătrânul. Trebuie să plătești pentru el.

- Ce cadou e ală pentru care plătești?

- Plătești transferul, cadoul e gratis.

- Și cât costă moșule? Zise Michael amuzat intuind un truc al unui nebun ce vrea să facă rost de bani de băutură.

- Toti banii pe care îi ai la tine.

Michael începu să râdă. 

- Bine domnule uite 5 dolari. Sunt toți banii pe care îi am la mine.

    Bătrânului i se aprinseră ochii în cap și înșfăcă hulpav bancnota mototolită de 5 dolari apoi îi înmână cutia lui Michael.

- O deschizi acasă, e mai bine. Bătrânul se îndepartă rapid cu mersul târșâit dar parcă ceva mai vioi. 

Michael luă cutia amuzat convins că a pierdut 5 dolari degeaba pe o cutie goală și farsa unui nebun. Merse pe jos pe lângă bicicletă până acasă unde aruncă cutia pe masa din living și plecă la duș uitând complet de bizarul cadou. 

    Viața pentru Michael a continuat la fel ca și până acum încå o săptămână până când dădu din întamplare peste cutia veche. O luă și se îndreptă cu ea spre coșul de gunoi amintindu-și amuzat de nebunul cu ochi arzători. Își aminti de ultimele cuvinte adresate de stråin: „să o deschizi acasa e mai bine„ . Cu o oarecare ezitare o deschise. 

    Înăuntru era o hârtie îngălbenită de timp. Ia te uită se gândi Michael, moșul a făcut un ultim truc. Puse cutia alături și desfăcu hârtia. Era un text lizibil scris cu litere clasice cu un scris de mână elegant cum nu mai vedeai în zile noastre. Îl citi cu intrigare:

„Ai trăit 11 vieți până acum. Vei primi drept cadou amintirile fiecărei vieți, cunoștința și înțelepciunea lor. Folosește-le pentru viața asta și la timpul potrivit dă cadoul mai departe. Cadoul nu trece mai departe decât dacă este dorit și plătit." 

    Michael mai citi o data textul, mototoli hârtia, o arunca la coș împreuna cu toată cutia. 

    Uită de asta toată ziua. Dimineața își sărută soția mâncă două ouă ochiuri, iși duse copilul la grădiniță si se grăbi spre muncă unde avea de făcut un raport urgent despre situația vânzărilor pe coasta de vest. 

    Ajunse la muncă redactă raportul și îl trimise pe mail șefului de departament după ieși la țigară și o cafea cu colegii din departament. După un timp primi un mesaj pe telefon de la domnul N seful de departament. "Michael, ugent la mine" Plecă urgent spre biroul șefului.

- Bună dimineața.

- Bună dimineața Michael. Ce e asta? Faci glume în perioada asta? Nu avem timp de așa ceva. Raportul ne trebuia ieri. Transmite urgent raportul și lasă glumele sau altfel pun pe altcineva în locul tău.

- Ce are raportul meu domnule? L-am întocmit corect ca deobicei.

Seful întoarce monitorul furios: 

- E în franceză glumețule ! Ieși de aici și refă raportul până nu te dau afară !

Michael se repezi în birou cuprins de panică și convins că setările de limbă îi jucaseră o festă sau tâmpiții de la IT îi făcuseră una din glumele lor proaste.

Refăcu în grabă raportul și îl trimise. Apăsă send dar apoi năvăli în capul lui întrebarea: Cum a refăcut raportul așa repede? Practic trebuia scris din nou... tradusese textul. Dar el nu știa franceză, făcuse ceva cursuri de spaniola dar cam atât.... Buimăcit de eveniment iși adusese aminte de răvașul aruncat. 

    Intră din nou pe mail copie o parte din text și îl dădu pe google. Descoperi cu stupoare că scrisese într-un dialect franțuzesc parizian care disparuse de 300 de ani. Gândurile încep să dea năvală, „ai trăit 11 vieti”. REÎNCARNAREA. WAW ! O veselie fără margini năvălise pe el. Știa pariziană, ce tare, cât de amuzant, cine știe câte altele va descoperii că știe.

    Primi feedback-ul pozitiv de la șeful de departament și își petrecu restul zilei cercetând pe internet cazurile documentate despre această situație. Nu crezuse niciodată în prostiile astea, destin reîncarnare, karma și restul. Descoperi că sunt destul de multe cazuri de Xenoglosie, oameni care se trezesc cunoscând limbi necunoscute.

    Pleacă bucuros de la muncă încântat de noua lui condiție, de tot ce aflase. Intră în casa adresându-i soției câteva cuvinte în pariziană și amuzându-se mult de reacția ei. Momentan amână să îi explice cum a ajuns în situația asta , îi spuse doar că a descoperit accidental asta și că s-a documentat de apariția acestor cazuri.

    Pe seară când urmăreau show-ul favorit al familiei îi apăru în memorie amintirea focoasei lui logodnice din Parisul anului 1654, Marlene cea cu părul de foc și apetitul sexual al unei adolescente. Se uită la soția lui și roșii până în vârful urechilor, simținduse de parcă a înșelat-o. Plecă rapid în baie și se răcorii cu apă rece pe față rânjind ca un idiot în oglindă , rememorând amintirile cu frumoasa roșcată la care tocmai avea acces.

Se întoarse pe canapea plin de o încredere înterioară și veselie. Săptămânile ce au urmat descoperi că fusese vizitiu în Paris și că știa să călărească. Merse cu familia la un centru hipic, uimind atât familia cât și instructorul, punând echipamentul pe cal singur și stăpânind calul cu o siguranță și fermitate de invidiat. Viața i se transformă încet și sigur în ceva minunat.

    Viețile lui anterioare, în următoarele luni, i se dezvaluiră încet ca foile de ceapă accesând informațiile matematicianului de la 1850, mecanicului de la uzina de camioane din anii 30, marinarul englez al anilor 1300, dama soioasă de companie din Londra anilor 1700 și multe altele. Practic erau puține domenii în care el să nu știe câte ceva. Iși uimi prietenii cu noile lui abilități, promovă la muncă cu lejeritatea unui om sigur și încrezător, colegii de la IT nu îi mai puteau face farse pentru că matematicianul din el îl ajută rapid să învețe caracteristicile limbajelor de programare, căpătând rapid respectul tuturor. Își recucerii soția , dezvoltând o relație sănătoasă și frumoasă cu ea în ciuda a multor ani ce trecuseră de când relația se șubrezea în rutină și lipsă de comunicare. Viața lui devenise un vis. Încet, încet, uită de bătrânul cu ochii de foc și cadoul lui, integrase totul în ființa lui si era un nou om: Michael cel care REUȘISE.

Capitolul II 

    Trecusera 7 ani de când Michael primise cadoul. Era deja un om înstărit. Se mutase într-o casă mai mare, mai apăruseră doi copii, era șeful departamentului de vânzări. Un om de succes. Publicase deja articole în reviste de specialitate despre tehnici de vânzare în Europa și se pregătea de o nouă avansare fiind propus ca partener în firmă cu portofoliu de acțiuni și beneficii.

    Era o duminică leneșă, care scurgea încet pe marginea piscinei urmărind copiii cum se zbenguiau în apă. O senzatie de tristețe se abătu asupra lui ca o apăsare fără un motiv evident. Se ridică din sezlong și se îndreptă spre casă să se întindă în pat. Adormi și visă greu, imagini amestecate de neînțeles. Când se trezi avea ochii în lacrimi și se simțea obosit. Se târâ încet până în living de unde luă o sticla de rom și ieși la aer pe terasă. Aerul rece de seară de la sfârșitul luni august îi făcea bine. Își turnă un pahar dublu de rom pe care îl sorbi încet cu înghițituri lungi. Nadia tocmai ieși să il vadă.

- Ești bine Michael? Te văd abătut.

El o privi îndelung de parcă încerca să înțeleagă cine e. Apoi răspunse molcom :

- Da, sunt bine. Am visat urât. Am zis mereu că somnul de după-amiază mai mult obosește și îți dă stări ciudate.

Ea se așeză lângă el la masă și își puse și ea o gură de rom. 

- Ai terminat proiectul pentru mâine? Trebuie să îl prezinți înaintea consiliului de administrație înainte de promovare.

O privi ca pe o străină, simțea că ar dori să fie singur, de ce venise lângă el?

- Da, e gata. Totul e pus la punct.

- Diseară las copiii la mama, ieșim să sărbătorim. Mergem la restaurantul nostru favorit și îi chemăm și pe prietenii nostri George și Ana.

- Da, bine, așa facem.

Își amintea vag de un anume George, iar de Ana deloc… Ce se întâmpla cu el? Despre ce vorbea ea? Ea îl sărută pe buze și intră în casă.

- Mă duc să culc copii , mă găsești în pat, sunt obosită, am robotit toată ziua în timp ce tu ai sforăit în pat. Plecă chicotind așa cum doar femeile fericite o fac.

    Michael rămase pe terasă și își mai turnă un pahar. Degeaba. Asta nu îl mai ajută. Începu din senin să plângă. De ce plângea? Era totul bine. Ce se întâmpla cu el? Poate era o depresie de moment. O vizită la psiholog nu ar strica își zise el. Și cu acest gând încurajator întră în living. Deschise televizorul la meciul de duminică seara de fotbal. Asta îi mai alungă din starea tulbure. Adormi pe canapea având din nou un somn greu și zbuciumat. Dimineața se trezi în zumzetul copiilor din bucătărie care deja luau micul dejun.

- Hai Michael trezește-te că e târziu, ai exagerat cu romul, ai adormit pe canapea și deja copii trebuie duși la scoală. Ești și în intârziere la muncă. E o zi importantă astăzi pentru noi.

- Michael se duse la baie și făcu un duș scurt se schimbă, luă cafeaua.

- Nu ai putea să îi duci tu astăzi Nadia? Sunt obosit și în întârziere.

- Nu pot iubi, mă grăbesc la salon să fiu frumoasă pentru diseară. E important pentru mine.

- Bine.

Plecă spre mașină cu cei 3 copii după el. Conduse absent până când Mary îl strigă:

- Tată, oprește ai trecut de școală.

Trase pe dreapta absent și așteptă să coboare cei trei. Mary cea mică năvăli peste el deschizând ușa.

- Ai uitat să mă îmbrățișezi. Rușinică!

O îmbrățisă și porni mașină. Ajunse la muncă, salută colegii, întră în birou își luă materialele de prezentare. Îi privi pe cei prezenți, îi salută formal, și începu prezentarea proiectului de dezvoltare și extinderea firmei. Făcu totul profesional ca un robot.

- Președintele consiliului de administrație se ridică:

- Bravo Michael! Ești noul nostru partener. Ședința asta e doar formală. Știam toți proiectul tău și ce poți să faci. Te așteptăm în sala de protocol să bem un pahar de șampanie.

- Multumesc. Vin acolo în 15 min.

Michael intră în birou și atunci se întâmplă. Îl văzu în mintea lui. Jeorge, copilul lui cu Madlene, îi murise în brațe de tifos. Madlene îl părăsise la scurt timp după, nesuportând gândul ăsta și învinovățindu-l pentru că nu au avut bani să îl ducă mai devreme la doctor. Copilul se stinse încet în brațele lui în chinuri mari cu ochii mari privind la el cerând salvare și ajutor. 

- Tată nu vreau să mor! Ajută-mă!

Se prăbuși la podea. Durerea îl făcea inert. 

    Madlene își găsi repede un soț , proprietarul unei drogherii din zonă. Jean, căci ăsta era numele lui atunci, s-a stins încet prin cârciumile din jurul portului, abandonând munca și pe el. O mai zărea din când în când pe străzi cu chipul fericit alături de noua ei familie. Cât de mult o iubise ! Pe ea și pruncul lor. Jean sfârși spânzurat în curtea mizeră din spatele unei taverne unde alesese să iși curme zilele cu imaginea celor două ființe dragi în mintea lui.

Michael vomită pe podeaua biroului agonizând. Asta îi făcu bine. Se ridică se aranjă un pic și merse în sala de protocol. Reuși să lege câteva discuții formale cu cei din conducere.

- Michael ești liber astăzi. Mergi și săbatorește cu familia. Meriți. De mâine ești noul partener în firmă.

- Mulțumesc.

Plecă spre casă. Nadia îl aștepta deja gatită.

- Fugi și spala-te că în două ore ieșim. Stiu că ai reușit , m-a sunat secretara ta. Și mi-a zis ca ai fost mahmur și ai vomitat în birou și a trebuit să curețe după pe tine. O să arunc romul ălă.

Michael făcu totul automat, se spălă , se schimbă și plecară în oraș. Acolo la restaurant aveau deja masă rezervată de ea. Geoge și Ana îi așteptau la masă deja. Îl salută pe George ca pe un străin pe care îl vedea prima data iar pe Ana o salută din privire. Michael avea privirea unui om pe care îl durea stomacul din cauza ulcerului.

- Scuzați-l pe Michael. A băut cam mult aseară, a avut emoții înainte prezentare și a băut rom. Acum e un pic mahmur.

Seara a fost una ciudată cu o atmosferă apasătoare pe care Nadia o observă și se grăbi să o încheie elegant. Ajunseră acasă cu ea destul de nervoasă pentru ratarea serii.

Michael se prăbuși în scaunul de pe terasă cu sticla de rom lângă.

- Iar bei după ce te-ai făcut de râs astăzi? Ajunge !

Și încercă să îi ia sticla de masă. Michael se ridică furios și o plezni cu un dos de palmă dat cu patimă.

- Mi-a murit copilul și soția m-a părăsit ! Urlă el la ea.

Nadia speriată fugi în casă și se închise în dormitor. După un timp el urcă ușor în urma ei.

- Te rog deschide trebuie să îți spun ceva. Iartă-mă !

Ușa se deschise ușor și Michael intră. După un timp de tăcere el îi povesti tot începând cu cadoul primit.

- De ce mi-ai ascuns asta?

- La început am crezut că e glumă, iar apoi am fost încântat de tot ce mi se întâmpla. Mi-a plăcut felul tău de a mă privi ca un om nou și...totul.

- Michael noi suntem aici, te iubim așa cum ești tu, nu trebuie să fii altul. Mergem mâine la psiholog și vom găsi o soluție sunt sigură.

Pentru Michael a urmat o perioadă când și-a luat o vacanță de la muncă, mergând la terapie, dar nimic nu funcționa, durerile tuturor vieților anterioare i se dezvăluiseră treptat. Era din ce în ce mai inert cu familia și cei din jur. Se refugia în băutură din ce în ce mai des. În cele din urmă pierdu jobul de vis și trebuiră să vândă casa, să ia un apartament mai mic. În una din seri Nadia îl auzi momăind ca pentru sine pe canapea intr-o stare vecină cu delirul:

- Nu mai vreau... . Sunt prea mulți. Prea multă suferință, prea multă moarte. Mă doare și mă chinuie fiecare dintre ei. Vin  peste mine  oricând, fără să  mai știu când sunt  eu și când sunt ei.  Când sunt aici sau când sunt acolo. Mă simt pierdut .... Vreau să uit...Vreau să uit...Jeorge a murit....Tată salveaza-mă !

    Michael căzu apoi într-un somn agitat de vise și alcool.

   În una din seri când el se întorcea din unul din barurile în care zăcea zilnic, cu sticla de rom lângă el, Nadia încercă o ultimă șansă cu el:

- Michael, am obosit. Am obosit să lupt eu cu demonii tăi. Nu mai pot să asist cum te distrugi pe tine, pe noi. Am crezut că iubirea mea e de ajuns sa vindece monștrii ăia care te chinuie și ne-au adus aici. 

- Nici copiii nu mai sunt pentru tine un motiv să nu abandonezi viața noastră? Simt că ai renuntat deja la noi... 

- Nu contează că nu mai avem nimic. E ok. O luăm de la început. Dar oricât de mult mi-aș dori eu sa te ajut, să te susțin, nu pot să controlez ceea ce vrei, ceea ce simti. In definitiv e lupta ta cu tine însuți... Aș vrea sa te alegi pe tine, cel din prezent.. Pe cel de care m-am îndragostit și l-am ales să fie tatăl copiilor mei.. 

- Iți inteleg suferinta, dar noi nu suntem vinovați pentru ea. Vom continua aceasta viață fără tine...

Michael o privi absent și răspunse:

- Plec eu, e mai bine pentru voi. Blestemul astă nu îl pot rupe decât eu. Se încălță și ieși pe ușă gârbovit. La ieșirea din bloc zări pe jos cutia de tablă pe care o aruncase demult…. 

Capitolul III

    Trecuseră 10 ani de atunci. Michael dispăruse din oraș și nimeni nu îl mai văzuse. Familia lui se mutase în alt cartier și începuseră o nouă viață fără el. Timpul trecuse si Nadia avea un nou soț, încă un copil și înflorise ca o brândușă târzie de toamnă.

    La gardul casei unde Nadia locuia și dădea copilul în leagăn apăru un bătrân gârbovit și plin de praf care se uita peste gard cu o privire fixă și totuși blândă.

- Ce dorești? Îmi sperii copilul. Te rog să pleci.

- Cadoul! Am dat cadoul! Am uitat! Am uitat tot ! Sunt eu…

    Nadia se prăbuși jos în iarbă. Era el Michael. Părea cu 20 de ani mai în vârstă dar era lucid.

- Michael te rog să pleci ! Vine soțul meu, John, în curând. Nu vreau să te găseasca aici. Copii sunt mari și te urăsc. Pleacă te rog ! Dacă m-ai iubit vreodata pleacă acum ! Te rog !

- Știu e târziu,... prea târziu. Am venit doar să te văd. Și Michael plecă încet pe aleea umbrită de platani și se pierdu din nou ca o umbră.

Epilog:

    Toți suntem Michael și ne purtăm trecutul cu noi , învătând din el dar uneori trecutul ne copleșește și ne sugrumă prezentul. 

    Toți suntem Nadia încercând să salvăm prezentul și în prezentul nostru pe cineva. 

    Toți suntem copiii lor, victimele colaterale, ale unor evenimente, ce urăsc fără motiv. 

    Și da, toți suntem fantomele trecutului ce bântuim prezentul cuiva.

Cu toții realizăm târziu că prezentul e totul…

    Feriți-vă de bătrânii ce vor să vă facă cadouri! Trecutul lor e prea greu pentru voi.