Schiturile rupestre de la Aluniș
+ parcurgerea traseului Aluniș - Nucu + descoperirea a două noi obiective de la Schiturile de la Nucu (Crucea Spatarului și Schitul Fundătura)
Hărți:
Hartă început de traseu Aluniș - Nucu:
Legenda: Începutul de traseu trasat pe hartă cu dunga roșie, în fapt este nemarcat, marcajul îl veți găsi în pădure cu triunghi albastru. Detalii mai jos în poveste.
Hartă traseul Aluniș - Nucu:
Legenda: Traseul trasat pe hartă cu dunga roșie, în fapt este nemarcat la început, marcajul îl veți găsi în pădure cu triunghi albastru. Detalii mai jos în poveste.
Hartă Schituri Rupestre - Nucu:
Povestea și pozele
Andreea Nicolescu aka Melcul - Fire romantică , iubitoare de natură și peisaje frumoase. Spirit liber și independent, capabilă să ia decizii rapide și surprinzătoare.
Robert Constantin aka Roboţel – Rezistenţă psihică la efort, bun organizator, responsabil cu berea.
Țara Luanei ne-a chemat din nou la ea la începutul lui august 2020. Noi am pornit cu gândul să vizităm schiturile de la Aluniș și biserica de acolo. Tot făcând o documentare aflăm despre un traseu ”secret” între Aluniș și Nucu prin pădure marcat de jandarmeria montană. Nu aveam mari speranțe să îl descoperim deoarece începutul lui părea din descriere destul de greu de dibuit.
Am ajuns în jur de ora 12 la Biserca de la Aluniș. Biserică se află intr-un mic cimitir. Sunt 3 schituri în jurul ei, unul in dreapta, unul în stânga și unul situat deasupra de care dai urmând o potecă din dreapta pe lângă peretele de piatră din dreapta. Am vizitat și biserica care are un aer aparte, partea cu altarul fiind complet săpată în piatră. Se spune că aici te afli cel mai aproape de divinitate.
Aveam informații că traseul continuă în sus unde deasupra bisericii există un altar de sacrificii folosit de populațiile precreștine peste care s-au suprapus schiturile creștine. După ce am găsit niște săpături în piatră ce te ajutau să urci am dat și de platforma de piatră folosită ca altar de sacrificiu.
Aveam informații că traseul continuă în sus unde deasupra bisericii există un altar de sacrificii folosit de populațiile precreștine peste care s-au suprapus schiturile creștine. După ce am găsit niște săpături în piatră ce te ajutau să urci am dat și de platforma de piatră folosită ca altar de sacrificiu.
Am coborât de sus pe partea cealaltă a bisericii cărarea având și o altă alternativă noi iesind pe lângă curtea bisericii în stânga.
Pentru că traseul către Nucu era mai mult o himeră ne-am oprit lângă biserică la două case mai jos la o expoziție de artă cu vânzare ce avea și locuri de relaxare la o cafea în curte.
După 30 de minute de relaxare ne hotărâm să încercăm să găsim traseul ascuns. Spre surpriza noastră urmând indiciile am dat de el:
De la biserică coborâți spre centru satului și pe a doua uliță faceți stânga, iar în capăt iar stânga. Acolo dați de un gard cu o deschizătură lasată deschisă pentru trecători. Pătrundeți într-o livadă și urmăriți cărarea, apoi treceți 2 garduri ce au loc de trecere special făcut și ieșiți într-o poiană largă cu tufe de cătină. Mergeți înainte și usor dreapta până intersectați drumul de tractor pe care îl urmați până în stânga-sus la liziera pădurii. Acolo aveți opțiunea să faceți ușor stânga și zăriți primele semne șterse de timp pe brazi sau urmați drumul de tractor care dă mai sus tot în traseu.
După câteva zeci de metri dați de o piatră ciudata pe care unii o numesc hipopotam ce acum avea și o mică cruce lângă ea.
De acolo urmați cărarea drept înainte până în Poiana Cozanei care vă așteaptă după o coborâre pe o cărare ierboasă. Totul durează în jur de o ora și un pic.
După câteva zeci de metri dați de o piatră ciudata pe care unii o numesc hipopotam ce acum avea și o mică cruce lângă ea.
De acolo urmați cărarea drept înainte până în Poiana Cozanei care vă așteaptă după o coborâre pe o cărare ierboasă. Totul durează în jur de o ora și un pic.
Indiciile au fost furnizate de Ioan Stoenică prin blogul său și pentru asta îi mulțumim și vă recomand :https://ioanstoenica.com
Surprinși de cât de repede am ajuns la Poiana Cozanei ne hotărâm să găsim obiectivele ratate data trecută când am fost aici în povestea pe care o găsiți aici. Aveam de găsit gruparea: Piatra cu Cruce, Piatra cu semne, Piatra Îngăurită și gruparea : crucea Spătarului și Schitul Fundătura.
Studiind harta pornim în stânga Poienii Cozana și dăm de intrarea intr-un drum forestier. Urcăm un timp pe el cam 15-20 de minute dar realizăm că nu suntem pe traseu, revenim în apropierea poenii și intrăm pe așa zisul traseu nr.4. De data asta nu mai orbecăim pe acolo, experiența trecută ne învățase multe. Așa ca trecem în grabă pe lângă Biserica lui Iosif, Agatonul Vechi, Agatonul nou și urcăm în dreapta sus spre Crucea Spătarului la care se ajunge după un urcuș destul de dificil.
Admirăm acest obiectiv și cugetăm la legenda comorii ce însoțește acest obiectiv.
La urcare orbservăm un nou traseul marcat cu dungă galbenă către Lacul Hansaru (Tâlharilor) ce este cumva pe traseul nr.2 pe care îl căutam.
La urcare orbservăm un nou traseul marcat cu dungă galbenă către Lacul Hansaru (Tâlharilor) ce este cumva pe traseul nr.2 pe care îl căutam.
La coborârea de la Cucea Spătarului descoperim traseul ce ar duce la prima grupare menționată. Având de ales ne dăm seama ca regele Luana încă nu dorește să se despartă de noi și nu ne dezvăluie tot nici de data asta așa că pornim spre Schitul Fundătura. De data asta înțelegem mai bine logica celor ce au făcut marcajele și găsim traseul ușor.
Spre schitul Fundătura e un traseu destul de lung, o coborâre sinuoasă prin pădure de cam o oră. Ajungem la schit pe care îl admirăm, e un loc misterios unde afli că era un centru ecumenic al zonei. Era un loc mult mai mare, fiind centru zonal al tuturor schiturilor, aici se adunau taxele datorate de schituri bisericii centrale iar în jurul lui era chiar un sat care acum a dispărut. Totul pare ireal în jur și realizezi cu greu că acolo a fost centrul unei vieți ecumenice și spirituale deoarece în jur domnește sălbăticia.
Spre schitul Fundătura e un traseu destul de lung, o coborâre sinuoasă prin pădure de cam o oră. Ajungem la schit pe care îl admirăm, e un loc misterios unde afli că era un centru ecumenic al zonei. Era un loc mult mai mare, fiind centru zonal al tuturor schiturilor, aici se adunau taxele datorate de schituri bisericii centrale iar în jurul lui era chiar un sat care acum a dispărut. Totul pare ireal în jur și realizezi cu greu că acolo a fost centrul unei vieți ecumenice și spirituale deoarece în jur domnește sălbăticia.
Continuăm traseul în jos și dăm de o înșiruire de poieni superbe. Nu realizăm că de fapt traseul turistic nu este același lucru cu drumul evident în jos.
De fapt, cecetând acasa, am văzut că imediat cum ieși din pădure trebuie să faci dreapta prin poiană spre Nucu.
Noi am urmat drumul forestier și am ajuns cumva paralel cu satul Găvanele ieșind la o intersecție la 2,5 km de satul Nucu. Luana ne jucase o festă.
Acolo am avut de ales. Ne întoarcem în Nucu sau pornim pe drum spre Alunis 15 km. Am luat decizia să ne întoarcem în Nucu la schituri, adică cam 3,5 km și apoi să facem traseul prin pădure spre Aluniș înapoi. Mai exista a 3 - a variantă pe care am aflat-o mai târziu. La acea intersecție se întindea în fața noastră o potecă peste poieni și pădure spre Aluniș dar nu știam atunci nimic de ea.
Am ajuns la schituri la Nucu deja obosiți și după cateva sute de metri parcurși spre traseul spre Aluniș observăm că a venit întunericul, eram doar două persoane iar zvonurile despre urșii din zonă și întuneric ne fac să reevaluăm situația.
Decidem să accesăm varianta lungă pe drum. Din păcate trebuia să străbatem cei 15 plus cei 3 km înapoi de unde pornisem. Mintea cea de pe urmă. Undeva acolo Luana se amuza. Îi eram simpatici și voia să ne mai țină în zonă.
Am pornit la lungul drum și chinuitor spre Aluniș. Din fericire pe acel drum sunt multe sate mici pe drum.
Deși eram extraordinar de obosiți admirăm celebrul cer de Bozioru al carui nivel de claritate te izbește la propiu.
Vezi miliarde de stele foarte clar și se poate observa clar și Calea Lactee. Despre cerul de Bozioru puteți citi aici și aici.
În dreptul satului Scăieni am fost totuși salvați de la calvarul drumului, mai aveam încă 10 km, astfel că un localnic ne-a dus cu mașina până la Aluniș. Ajunsesem cam pe la ora 22.30 înapoi la Biserica Aluniș la mașină. De acolo am pornit spre casă cu gândul că ne vom întoarce pentru o nouă provocare. Avem raiul lângă casă doar că accesarea lui nu e mereu pentru toți.
Cu bine prieteni !
Bonus :
Complexul rupestru și misionarii audieni - din Mesopotamia la Buzău
- Știați că Munții Buzăului se numeau munții Caucasus? Toponimul Caucaland este format din Cauc - land, prin traducere Ţara Cauca, adică Ţara din căucul munţilor.
O teorie cu susținere incertă vehiculează ideea că în zona Buzăului ar fi acționat misionarul Audius – întemeietorul sectei Audienilor. Exilat fiind de împăratul Constantin al II-lea în părțile Scythyei Minor, conform Sfântului Epifanie, urmat de adepții săi a trecut și la nord de Dunăre „în părțile cele mai dinăuntru ale Gothiei”. Deși actual nu se cunoaște unde au predicat și au întemeiat mănăstiri dincolo de Dunăre Audius și ucenicii săi, localizarea (în continuare controversată) a Gothiei în estul Munteniei și sudul Moldovei este un argument pentru întemeierea de așezăminte monahale înspre zonele montane relativ ferite de populațiile migratoare.
Ilie Mândricel și Victor Bortaș, preluând opiniile lui Vasile Drăguț, au sugerat că unele așezări precum Ghereta și Ușa Pietrei (unde lipsesc elemente certe de datare în acest sens), alături de Peștera lui Dionisie Torcătorul au unele caractere care le recomandă drept altare de rugăciune audiene. Afirmațiile se corelează cu afirmațiile lui Drâmbocianu, care a datat prin analogie Peștera lui Dionisie și a insistat că excavarea sale a avut loc între secolele III-VI, cu toate că veridicitatea acestei datări este pusă la îndoială.
Ilie Mândricel și Victor Bortaș, preluând opiniile lui Vasile Drăguț, au sugerat că unele așezări precum Ghereta și Ușa Pietrei (unde lipsesc elemente certe de datare în acest sens), alături de Peștera lui Dionisie Torcătorul au unele caractere care le recomandă drept altare de rugăciune audiene. Afirmațiile se corelează cu afirmațiile lui Drâmbocianu, care a datat prin analogie Peștera lui Dionisie și a insistat că excavarea sale a avut loc între secolele III-VI, cu toate că veridicitatea acestei datări este pusă la îndoială.
Există opinia susținută pe moment de către unii dintre cercetătorii locali precum Prof. Dumitru Nica sau Diana-Liana Gavrilă că unele dintre aceste situri au servit drept sanctuare dacice, cum ar fi cel situat deasupra bisericii de la Aluniș.
Sursa : aici
Recomandări:
- Încălțăminte rezistentă și comodă. Drumul e lung și picioarele sunt cei mai buni prieteni ai tăi. Nu e loc de erori.
- Ciocolată, alune, migdale sau alt fel de nuci. Sunt energetice și se consumă rapid.
- Nu ignorați hidratarea, recipiente de apă. Se va consuma fără să observați, pe traseu, chiar și 4 litri de apă de persoană. Preventiv luați un mic filtru portabil pt apă și recipiente de apă deajuns. Traseele au sau nu surse de apă așa că faceți un plan. Notați pe hartă unde sunt.
- Echipament: să nu lipsească pelerina de ploaie, frontala, baterii de rezerva, bete de treking, ceva plasturi, un bandaj, soșete de rezervă, și măcar un element de imbrăcăminte mai gros si călduros.
- Evitati bumbacul. Păstreaza apa și se usuca greu. În rândul alpiniștilor există o vorbă ”bumbacul ucide”.
- Luați pauza la fiecare oră câte 5 minute măcar. Oboseala poate crea probleme de stabilitate în deplasare.
- Faceți rost și de o hartă în format clasic fizic de hârtie. Poate fi folositor. Descărcati hărți offline. Încercați aplicații de gen. Poate fi folositor www.muntii-nostri.ro , au și aplicație dar ca multe alte chestii de gen trebuie sa plătiți pentru hărțile care nu sunt gratuite.
- Încercați să rămâneți un grup compact pe traseu. Se pot ivi probleme sau unul din grup se poate rătăci.
- Treceți peste probleme și stări de oboseală sau ceartă. Muntele unește oamenii și testează prietenii.
Frumos spus
RăspundețiȘtergere